Performanțe și limitări umane 2

Care sunt factorii ce contribuie la reducerea capacității de a vedea noaptea?

 

– Drogurile, medicamentele și oboseala,

– Fumatul și alcoolul,

– Hipoxia și intoxicația cu monoxid de carbon.

 

Ochiul este un senzor dual.

Are o detecție centrală și una periferică.

Detecția periferică este imprecisă, însă, acoperă o arie extinsă.

Mișcarea în cavitate precum și focalizarea sunt controlate de mușchi exteriori.

 

Are 3 straturi:

  1. sclerotic – transparent- numit cornee (absoare și direcționează lumina spre retină)
  •   își schimbă forma cu ajutorul mușchilor ciliari, ce înconjoară ochiul.
  •  schimbarea formei ajută la acomodare, ce poate fi afectată de oboseală                        sau vârstă

2. coroid – îmbracă membrana sclerotică și vascularizează

3. retina  – senzorul sensibil la lumină situat în spatele ochiului,

  • detectează undele electromagnetice și frecvențele, le transformă în semnale electrice cesunt interpretate de cortexul cerebral,
  • este sensibilă la HIPOXIA. Fluidul din ochi își menține forma astfel             ligamentele senzoriale sunt ținute în tensiune. Mușchii ciliari sunt nevoiți să depășească această tensiune. De aceea te dor ochii când focalizezi pe obiecte la distanțe mici.

Cristalinul poate fi dislocat în situațiile în care umiditatea este scăzută și ne frecăm la ochi, în cazul impacturilor puternice ori în situația în care organismului i se aplică multipli ai accelerației gravitaționale.

Corneea nu este vascularizată, prin urmare se alimentează cu oxigen din mediul înconjurător.

Deshidratarea și/sau formele ușoare de hipoxie, împreună cu umiditatea scăzută din cabina de pilotaj, cresc șansele de a afecta în mod negativ corneea, atunci când purtăm lentile de contact.

Decompresia poate determina acumularea de aer sub lentilele de contact.

Este recomandat ca pilotajul să fie făcut purtând ochelari, dacă a fost emisă o rețetă pe numele dumneavoastră.

În mod normal vederea capătă claritate direct proporțional cu luminozitatea.

Cu toate acestea, prea multă lumină poate duce la strălucire orbitoare.

Vârsta poate crește cu până la 100% necesarul de lumeni.

Irisul este negru pentru a absorbi lumina ce nu a fost utilizată de retină. Dacă nu ar exista, imaginile ar fi încețoșate datorită modului aleator de distribuire a luminii.

”Ochii roșii” apar atunci când lumina nu este absorbită în totalitate iar o parte este reflectată.

70% din lumină este reflectată de cornee iar 30% de cristalin.

Cu cât irisul se deschide mai mult, cu atât îți scade abilitatea de a vedea în adâncime, de aceea noaptea nu poți observa (sau observi cu greu) ceea ce este înainte sau după punctul focal.

Retina este compusă din 10 straturi subțiri cu terminații nervoase ce se numesc bastonașe și conuri.

Conurile sunt sensibile la lumina zilei și la creșterile în intensitate a luminii.

Bastonașele sunt folosite pe timp de noapte sau atunci când intensitatea luminii este redusă.

Periferia retinei este populată de bastonașe, de unde și lipsa de precizie a vederii periferice.

Ținând cont că bastonașele sunt mai sensibile la undele scurte de lumină, în situațiile în care lumina este redusă, obiectele de culoare albastră vor fi mai vizibile decât cele roșii (însă nu vor fi observate color). Din acest raționament, lumina în cabină trebuie să fie roșie.

Nervul optic transportă semnalul de la ochi la creier. Punctul unde acesta întâlnește retina este populat cu conuri. Acest tip de proiectare duce la obținerea unui punct mort în câmpul vizual direct, pe timp de noapte. Nu este observabil deoarece creierul procesează imaginile provenite de la fiecare ochi.

Odată ce lumina atinge retina, pigmentul vizual este albit, fapt ce crează un curent electric. Odată albit, pigmentul trebuie reactivat de o altă reacție chimică numită nistagmus, provocată de o convulsie a ochiului în încercarea de a obține o nouă poziție.

Convulsia este editată de creier, fiind înlăturată, iar imaginile de după și de înaintea convulsiei, sunt unite.

Asta înseamnă că vederea continuă este o iluzie.

Odată ce imaginea atinge retina nu dispare imediat. Rămâne un timp întipărită pe retină deoarece lumina are inerție.

Dat fiind faptul că ochiul nu are nevoie să ”vadă” continuu putem spune că este, în fapt, un detector de mișcare. Această trăsătură îi permite să efectueze reparații continue asupra țesuturilor sale.

Un om normal procesează 30-40 de imagini pe secundă, iar indosarierea consumă 1/50 de secundă.

S-a descoperit că pe perioada în care clipim cortexul vizual se închide.

Ca fapt divers 90% dintre șoareci pot îndeplini sarcini complexe vizuale deși au cortexul vizual înlăturat.

În mod similar, abilitățile pisicii rămân neschimbate dacă sunt înlăturați până la 98% dintre nervii optici.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s