Shunga

Shunga înseamnă, în traducere liberă, ”imagini de primăvară”.

Cea mai prolifică perioadă pentru această artă a fost perioada ”Edo” (1600-1868).

Shunga a oferit Japoniei o platformă prin care recunoștea și încuraja contactul sexual între toți membrii societății.

Japonezii creau imagini cu ajutorul cernelurilor sau ciopleau în role din lemn, pentru ca prin imprimare să creeze mii de exemplare.

La începutul dezvoltării artei erau desenate contacte sexuale între femei și bărbați. Se pot găsi și reprezentări privind același sex. Artiștii puneau accent pe trăsăturile faciale ale participanților, ele exprimând placere și bucurie; dar și pe organele sexuale, ele având dimensiuni exagerate.

Shunga a apărut și în China unde organele sexuale aveau dimensiuni ce respectau proporțiile găsite în realitate.

Deseori aceste desene cuprindeau și un mini dialog, amuzant, între parteneri.

Deși shunga este cunoscută pentru natura sa explicită, se găsesc materiale în care subiecții sunt foarte frumos, calitativ și detaliat îmbrăcați; fie singuri fie doar sărutându-și partenerul.

Rolul shunga depășește natura sa estetică.

Erau folosite pentru a face educație sexuală și socială.

De cele mai multe ori cei ce comandau astfel de materiale erau bărbați.

Erau oferite în dar cu ocazia nunților dar și la alte diferite ocazii speciale. Datorită faptului că receptorii acestor cadouri erau, în general femeile, deducem că erau apreciate de ambele sexe.

Pentru a asimila cunoașterea necesară transpunerii artei se impunea trecerea printr-o școală, ukiyo-e (imagini dintr-o lume plutitoare). Această școală se concentra pe plăcerile vieții. Deși importantă, nu era singura. Școala Kano, caracterizată prin arta sa seculară, a împrumutat deasemenea, o pasiune pentru shunga.

Japonezi au beneficiat de o bază ce a permis o astfel de exprimare. Spre deosebire de alte religii, Shinto nu vede sexul ca fiind păcătos.

Întotdeauna statul știe mai bine decât tine, de ce ai nevoie și ce dorești cu adevărat. Astfel, Shogunatul Japonez a interzis Shunga în 1722.

Din fericire, asta nu a însemnat că shunga a dispărut.

Caracterul atotștiutor al statului a putut fi observat și în secolul 19 și 20, când a fost interzis, din nou, de oficialii japonezi.

De această dată, shunga,  devine taboo.

Se pare că Picasso și Toulouse-Lautrec au fost plăcut impresionați și s-au lăsat inspirați de ceea ce statul japonez a considerat a fi jignitor pentru cultura lor.

Dar, serios acum…cine e Picasso ăsta?

Se pare că există 2000 de imagini unice, ce au fost reproduse de mii de ori fiecare.

Kitagawa Utamaro (decedat la 1806) și Katsushika Hokusai (1760-1849), maeștri reprezentativi ai shunga, au fost prezentați la British Museum de pe 3 octombrie până pe 1 ianuarie 2014.

Shunga servește ca dovadă a unei societăți neinhibate și deschise, oferind artiștilor ocazii de a-și exprima originalitatea și emoțiile.

Ceva imposibil de făcut sub regimul totalitar al creștinismului, islamului ori izraelit.

Terapia cu hormoni la femei

Dacă ai ajuns la menopauză și consideri că terapia cu hormoni este o idee bună pentru tine, trebuie să știi că administrarea hormonilor se va face în funcție de prezența sau absența uterului.

Pacientele ce nu au trecut prin histerectomie vor fi nevoite să își administreze atât estrogen cât și progestin. Dacă uterul a fost extirpat, estrogenul va fi suficient.
Progestin-ul protejează uterul în fața estrogenului. În lipsa sa există șansa reală de a dobândi cancer endometrial (cancerul mucoasei uterine).

Trebuie înțeles că administrarea oricărei substanțe vine cu riscuri și beneficii.

Estrogenul, administrat singur, crește semnificativ riscul unui accident vascular cerebral, dar scade riscul cancerului la sân și a fracturilor.

Estrogenul administrat împreună cu progestin crește sensibil riscul unui accident vascular cerebral, cheaguri de sânge și cancer la sân, dar oferă totuși un efect protector asupra fracturilor de șold.

În ambele situații, nu crește rata mortalității.

Riscurile și beneficiile sunt evaluate în funcție de mai multe variabile: timpul trecut între instalarea menopauzei și începerea terapiei, durata totală a terapiei, dozele, metoda de livrare a hormonilor și așa mai departe.

Prudența guvernează în aceste situații, iar accesarea unei astfel de terapii trebuie făcută în raport cu efectele secundare ale menopauzei și efectele pe care le are asupra calității vieții.

Studii privind alternative la tratamentul hormonal, au fost făcute.

Din păcate rezultatele au fost 0 sau minime.

S-au administrat antidepresiveși suplimente alimentare…

S-a încercat alimentația bazată pe ierburi…

Sportul nu a fost ignorat, însă, nici el nu a eliminat bufeurile și transpirațiile nocturne.

Administrarea hormonilor se poate face oral, subcutanat sau intrauterin (pentru a evita creșterea nivelelor hormonale din sânge).

Este importantă vârsta la care tratamentul este administrat.

Se pare că sub vârsta de 60 de ani, beneficiile sunt mai mari decât riscurile.

După vârsta de 60 de ani, beneficiile sunt diminuate iar riscurile crescute.

Fiecare organism este unic iar deciziile nu pot fi luate decât în baza analizelor și în urma discuțiilor cu medicii specializați.

 

Dispareunia

 

Dispareunia este un termen medical care pur și simplu înseamnă “act sexual dureros”.

Identificarea factorilor de inițiere și promulgare este esențială pentru atingerea unui diagnostic reușit. Diagnosticul diferențial include vaginismul, lubrifierea inadecvată, atrofia și vulvodinia (vestibulită vulvară). Etiologiile mai puțin frecvente sunt endometrioză, congestia pelvină, infecțiile și patologia adnexală. Tulburările uretrale și cistita pot provoca, de asemenea, raporturi dureroase.

Localizarea durerii poate fi descrisă ca fiind la intrare sau profundă. Vulvodinia, atrofia, lubrifierea inadecvată și vaginismul sunt asociate cu intrarea dureroasă. Durerea profundă are loc cu celelalte condiții menționate anterior.

Examenul fizic poate reproduce durerea, cum ar fi durerea localizată cu vestibulită vulvară, atunci când vaginul este atins de un tampon de bumbac. Spasmul involuntar al vaginismului poate fi observat prin inserarea unui deget sau a unui specul. Palparea peretelui vaginal lateral, a uterului și a structurilor uretrale ajută la identificarea cauzei.

O înțelegere a etiologiei organice actuale trebuie integrată cu o apreciere a factorilor psihologici în curs de desfășurare și a așteptărilor și atitudinilor negative care perpetuează ciclul durerii.

Teoria psihologică tratează istoric dispareunia ca simbol al conflictului inconștient, care rezultă din reacțiile fobice, conflictele majore de anxietate, ostilitate sau aversiune(i) sexuală(e).

Persoanele ce acuză dureri în timpul actului sexual sunt asociate cu un nivel al fericirii generale redus. Depresia și anxietatea se întâlnesc mai des în cazul persoanelor ce suferă de dispareunie. Disconfortul din timpul căsniciei este uriaș, însă, nu s-a stabilit dacă este cauza sau efectul dispareuniei.

Posibile cauze:

  • Vulvodinia și vestibulită,
  • Boala inflamatorie pelviană (PID),
  • Tumori genitale sau pelvine,
  • Chisturi ovariene,
  • Uretrită,
  • Infecție a tractului urinar,
  • Cistită interstițială,
  • Uscăciune vaginală,
  • Lubrifiere insuficientă,
  • Traumă după naștere,
  • Cancer,
  • Radioterapie,
  • Boli cu transmitere sexuală,
  • Boli ale pielii (eczeme, psoriazis etc.),
  • Efecte secundare ale unor medicamente,
  • Vătămări mecanice,
  • Dureri asociate cu menopauza sau îmbătrânirea,
  • Reacții alergice la haine, prezervative, spermicide, contraceptive,
  • Mutilare genitală,
  • Endometrioză,
  • Chistul glandelor Bartholin – bartholinită.

Tratament:

  • creme cu antiinflamatoare și steroizi,
  • administrare de estrogen,
  • medicație și intervenție chirurgicală.

 

Suplimentar, pentru a reduce disconfortul este recomandat:

  • ca pacientul să învețe modul în care funcționează organismul și să exploreze modurile în care îi face plăcere să fie atinsă și să participe la actul sexual,
  • ca pacientul să facă baie împreună cu partenerul ( nu cu scopul de a se curăța)
  • să parcurgă un preludiu de o durată mult mai lungă decât de obiecei,
  • preludiul să nu se termine în contact sexual,
  • se recomandă sexul oral înainte de penetrare,
  • în cazul durerilor de profunzime, se recomandă penetrarea la suprafață,
  • penetrarea maximă are loc atunci când femeia stă pe spate, cu o pernă sub fund și genunchii la piept; penetrarea minimă are loc atunci când femeia stă pe spate cu picioarele întinse și apropiate,
  • pentru a controla penetrarea este indicat ca femeia să țină penisul cu mâna.

 

 

Satiriazisul

Satiriazisul reprezintă o dorință sexuală exagerată, constatată la bărbați, completată de sentimentul constant de neîmplinire sexuală.

Seamănă cu nimfomania, doar că subiectul este bărbat.

Spre deosebire de nimfomanie, bărbatul poate avea nenumărate contacte sexuale fără a atinge orgasmul. Acest aspect evidențiază caracterul pur psihologic.

Denumirea se trage de la numele unui zeu, Satyr, ce deținea o uriașă putere sexuală.

Deși nu sunt cunoscute toate cauzele, printre cele stabilite enumerăm:

  • patologii hormonale,
  • vătămări ale unor nervi cranieni,
  • circulație anormală la nivelul truchiului cerebral,
  • probleme la nivelul hipotalamusului (cum ar fi infecții sau patologii congenitale),
  • tulburări psihologice ( exemplu: mania depresivă, schizofrenia).

Factori psihologici ce pot sta la baza tulburării:

  • copilărie trăită cu expunere la violență,
  • complex de inferioritate,
  • un prim contact sexual nereușit,
  • sindromul Don Juan,
  • aplicarea unor pedepse ce pot fi clasificate ca fiind ”crude”, în copilărie.

Simptome:

  • nevoia constantă de a face sex,
  • schimbarea partenerilor cu scopul de a întreține contacte sexuale,
  • viața sexuală este lipsită de satisfacție (numărul contactelor sexuale nu este relevant),
  • în cazuri severe, bărbatul poate avea halucinații erotice,
  • agresivitate, iritație excesivă și predispoziție la violență.

În cazul adolescentului, satiriazisul este norma.

După ce bărbatul capătă experiență, iar echilibrul hormonal este atins, simptomele dispar.

În această perioadă este esențial ca băiatul să întreprindă activități sportive.

Terapie:

După ce există o confirmare a tulburării, trebuie aflată cauza.

Tratamentul se va axa pe aceasta.

Este important de aflat dacă există și alte tulburări psihologice, iar satiriazisul este o consecință a ei (spre exemplu, schizofreniei).

În anumite situații pot fi administrate medicamente, în altele tratament hormonal, antipsihoticele și sedativele pot fi menționate, precum și tratamentul antibacterian.

Pot fi folosite infuziile de diverse ierburi și extracte cu efect tranchilizant.

Pacienții au o obligația față de propria persoană. Astfel somnul, sportul și alimentația trebuie respectate.

 

În unele cazuri, tulburarea, anunță devieri sexuale, înclinații maniacale și poate duce la infertilitate.

Disfuncție orgasmică

Orgasmul fie nu apare, fie este tardiv.

Dificultatea apare atunci când este suficientă stimulare sexuală.

Orgasmul este o senzație intensă de eliberare în timpul stimulării sexuale.

Acestea pot varia ca durată, intensitate sau frecvență.

Uneori este nevoie de multă stimulare sexuală, uneori de puțină.

În cazul femeilor se numește anorgasmie.

Femeile sunt întâlnite predominant în această categorie, studiile spunând că până la 41% dintre femei pot intra în acest grup.

Factorii de risc:

  • vârsta înaintată,
  • condiții mediacale preexistente cum ar fi diabetul,
  • proceduri medicale ginecologice, cum ar fi histerectomia,
  • utilizarea diverselor medicamente, cum ar fi cele utilizate în tratamentul depresiei,
  • credințe religioase,
  • timiditate,
  • senzație de vină datorată potențialului de a simți plăcere în timpul actului sexual,
  • subiectul a fost abuzat sexual,
  • anxietate sau depresie,
  • stres,
  • respect de sine redus,
  • probleme în relație, cum ar fi lipsa încrederii sau existența unor conflicte rămase nerezolvate.

Lipsa capacității de a avea un orgasm duce la o neliniște ce va îngreuna obținerea unui orgasm în viitor.

Simptome:

  • este nevoie de un timp îndelungat până când un orgasm este posibil,
  • orgasmele nu sunt satisfăcătoare,
  • lipsa abilității de a avea un orgasm.

Disfuncția orgasmică poate să apară atât în timpul contactului sexual cât și în cazul masturbării.

Disfuncția orgasmică se clasifică în 4 subgrupe:

  • anorgasmie primară: subiectul nu a avut orgasm nici o dată,
  • anorgasmie secundară: dificultată în obținerea orgasmului chiar dacă există istoric,
  • anorgasmie situațională: cea mai răspândită. Subiectul poate avea orgasm doar prin masturbare sau sex oral,
  • anorgasmie generală: situația, modul de stimulare și intensitatea nu sunt relevante. Orgasmul nu este atins.

Tratament:

  • tratamentul presupune îndepărtarea cauzelor de substrat,
  • după caz, schimbarea tratamentul medicamentos,
  • se face terapie cognitiv comportamentală (CBT),
  • includerea stimulării clitorisului în timpul masturbării și contactului sexual.

Eliminarea, reducerea numărului sau intensității conflictelor dintre parteneri este important.

În unele cazuri este nevoie începerea unui tratament cu estrogen. În această situație se administrează o pastilă, se aplică un gel în zona intimă ori se poartă un plasture.

Un alt tratament recomandat ar fi administrarea de testosteron.

Uleiurile pentru stimulare sexuală, sunt deasemenea utilizate, deși pot crea reacții alergice ori interacționa cu unele medicamente.

 

 

Aversiunea sexuală

Sindromul aversiunii sexuale este o realitate pentru un număr uriaș de bărbați și femei.

Din păcate, nu este recunoscut.

Odată diagnosticat, este rezistent la formele clasice de terapie.

Aversiunea este caracterizată prin lipsa dorinței de implicare în contact sexual, inclusiv eradicarea discuțiilor și atingerilor ce ar avea potențialul de a duce la un contact sexual.

Subiectul declară anxietate, frică sau dezgust față de contactul sexual.

Unii indivizi declară repugnă față de orice stimul sexual, cum ar fi sărutul sau atingerea.

Răspunsul psihologic al subiectului, la stimuli, poate varia de la anxietate și lipsa plăcerii până la o intensă suferință psihologică.

Aversiunea se împarte în subtipuri, ținând cont de momentul instalării (dobândit sau din naștere), contextul în care se manifestă (tot timpul sau în unele situații) și factori etimologici (factori psihologici sau combinați).

Caracteristici asociate, declarate de unii indivizi, sunt:

  • palpitații,
  • senzație sau chiar leșin,
  • senzație de sau  încordare extremă ce duce la vomă,
  • dificultăți la respirație,
  • amețeală,
  • senzație de teroare,
  • atac de panică însoțit de anxietate severă.

Modalități de eschivare folosite voliuntar sau involuntar:

  • program de somn incompatibil cu socializarea,
  • călătorii dese,
  • neglijarea aspectului fizic,
  • abuzul de substanțe,
  • implicarea obsesivă în activități familiale ori profesionale.

Fobia poate fi rezultatul multiplelor refuzuri, poate să apară ca rezultat al repulsiei față de organul sexual omolog sau al secrețiilor acestuia.

Intensitatea cu care se manifestă fobia poate varia.

Versini ușoare ale acestei fobii permit subiectului să depășească senzațiile ce o caracterizează și pot experimenta un contact sexual cu plăcere, însă, disfuncția este prezentă.

Versiunile extreme fac dintr-un posibil participant la contactul sexual un subiect ce devine inundat de senzații de anxietate ce se dezvoltă și ca urmare a procesului de anticipare manifestat cu sau fără argumente.

De cele mai multe ori indivizii afectați nu sunt conștienți de comportamentul lor menit să evite interacțiunile cu potențial.

Disfuncția poate fi primară sau secundară.

Devine primară disfuncția ce datează de la începutul amintirilor pacientului, iar secundară disfunctia ce apare după o perioadă în care individul(a) s-a bucurat de   contacte sexuale.

Aversiunea poate fi întâlnită singură sau împreună cu alte disfuncții.

Este important daca are asocieri deoarece, spre exemplu, dacă este asociată cu o tulburare de panică, tratamentul va include medicamente anti panică.